Suferința după o decepție în dragoste

Despărţirea de o fiinţă dragă  provoacă totdeauna suferinţă, indiferent dacă eşti cea care iniţiază ruptura, sau cea care este abandonată.

Etapele prin care treci de la momentul separării şi până când reuşeşti să accepţi că nu mai eşti împreună cu persoana în care îţi pusesei atâtea speranţe, pot fi comparate cu acelea trăite cu ocazia morţii unei fiinţe dragi, sau cu pierderea unui obiect de care erai ataşată foarte mult.

Dacă pentru cea care iniţiază despărţirea  suferinţa începe cu mult înainte de momentul iniţierii, pentru persoana abandonată suferinţa începe odată cu anunţul rupturii, care poate fi un adevărat şoc dacă aceasta nu a luat în seamă semnalele de avertizare.

Negarea sau refuzarea realităţii

Această etapă poate dura pentru Iniţiatoare mai multe  luni sau chiar ani, pentru că la început refuză să creadă că partenerul ales nu-i cel potrivit pentru ea, că speranţele  puse în relaţie se năruie, că nu mai are capacitatea să reînoiască pasiunea de la început.

Persoana abandonată primeşte decizia partenerului cu neîncredere, are impresia la început că-i o glumă proastă, apoi simte că-şi pierde echilibrul, că totul se năruie în jurul ei, nu-şi poate stopa automat sentimentele pentru persoana iubită, refuză să creadă că va fi abandonată. Odată instalată realitatea pierderii, suferinţa creşte în intensitate.

Furia şi vinovăţia

Şi această etapă e trăită diferit de Iniţiatoare şi de Abandonată. În timp ce prima trăieşte un amestec de vinovăţie, furie, confuzie, îndoială şi frustrare înainte de a lua decizia finală, Abandonata trăieşte un şoc al rupturii, apoi devine furioasă, ţipă la partener, ajunge chiar să-l lovească, pentru că nu înţelege ce a putu să facă să-i piardă iubirea acestuia. Primele impulsuri sunt de răzbunare, poate adopta comportamente pe care ulterior le regretă. Trăieşte un sentiment de respingere şi devalorizare, care duce de la comportamente de seducţie la agesivitate, critici şi judecăţi negative la adresa partenerului, sau a propriei persoane.

Negocierea

Este o etapă de negocieri, tocmeli, sau chiar şantaje.

Iniţiatoarea o face cu ea însăşi (încercând să se convingă să se resemneze cu situaţia, că şi alt partener ar putea fi la fel, că poate acesta se va schimba şi va deveni cel pe care şi l-a dorit, etc.), sau poate vorbi cu prietenii sau părinţii, fără ştirea partenerului.

Abandonata are un comportament ambivalent: uneori încearcă să schimbe decizia partenerului, făcând orice ca acesta să rămână, alteori îl ameninţă că va plăti pentru ce-i face acum. Pentru a-l ţine lângă ea poate face promisiuni să se schimbe, sau recurge la terapie de cuplu pentru a revigora relaţia.

Depresia

Este o fază caracterizată printr-o mare tristeţe, îndoieli, disperare, angoasă şi diferite simptome fizice şi psihologice.

Iniţiatoarea trăieşte aceste momente înainte de a-şi comunica decizia, perioadă în care se închide în sine, îşi pune  o mulţime de întrebări, uneori este tensionată, plânge, este frustrată că renunţă la un vis în care a crezut, se simte epuizată, îşi pierde apetitul, are dificultăţi de concentrare, îi scade interesul faţă de muncă sau de lucrurile care-i făceau plăcere.

Abandonata cade în depresie când a ajuns la concluzia că a încercat toate modalităţile să-şi salveze relaţia, dar totul a fost în zadar. Epuizată, trăieşte cu o mai mare intensitate toate simptomele trăite de Iniţiatoare, însoţite uneori de gânduri sinucigaşe şi chiar de treceri la fapte, îi scade stima de sine şi încrederea în propria persoană. Îşi pune obsesiv întrebarea”De ce”(de ce i s-au întâmplat lucrurile acestea, de ce a fost părăsită, de ce nu i s-a răspuns cu iubire la sentimentele ei, etc) care-i consumă toată energia şi-i agravează depresia.

Acceptarea

Pentru Inţiatoare momentul acceptării survine atunci când îşi percepe anunţul deciziei ca pe o eliberare, ca pe începutul unei vieţi noi, în care îşi poate clădi visele a căror realizare nu a fost posibilă în relaţia respectivă.

Pentru Abandonată, acceptarea poate veni mult mai târziu, pentru cele dependente afectiv, depresia le poate marca întreaga viaţă. Acest lucru se întâmplă pentru faptul că persoanele dependente  îşi construiesc respectul pentru propria persoană pe iubirea şi susţinerea celorlalţi. Până la acceptarea finală, doliul se poate întinde pe o perioadă de 2-5 ani, dar sunt şi cazuri patologice în care cea părăsită nutreşte speranţa că într-o bună zi partenerul se va întoarce spăşit, realizând ce a pierdut.

Persoanele mai puţin dependente, se obişnuiesc mai repede cu despărţirea, pentru ele perioada de doliu durând între trei şi şase luni. Până la acceptare, trec printr-o fază de resemnare, în care deşi sunt triste pentru cele întâmplate, încet, încet îşi regăsesc pacea interioară şi-şi recâştigă  capacitatea de funcţionare.

Aceste etape nu sunt trăite la fel de toate persoanele, pentru că fiecare persoană e unică, iar modul de acţiune al fiecăreia depinde de personalitatea şi caracterul acesteia.

Sunt cazuri când Iniţiatoarea hotărăşte să mai dea o şansă relaţiei şi se întoarce să verifice dacă mai poate reconstrui relaţia, sau Abandonata poate suferi recăderi atunci când toţi din jurul ei credeau că şi-a revenit.

Uneori etapele sunt trăite în paralel. Unele persoane îşi revin mai repede după o dezamăgire amoroasă, altele au nevoie de mult timp pentru a se regăsi.

În toate cazurile sprijinul unui psiholog  poate fi benefic pentru a-ţi diminua suferinţa, iar în cel mai fericit caz te poate ajuta să descoperi ce anume nu funcţiona în relaţie, ce anume a dus la decepţia ta sau a partenerului, cum să-ţi reconstruieşti relaţia aşa cum îţi doreşti, făcând astfel dintr-o relaţie disfuncţională una mai puternică şi mai durabilă.

Sper că v-am mai dat o temă de gândire.

Să vă fie de folos!

Niculina Ciupercă, consilier psihologic specialist,Familie-Cuplu

Bibliografie:

Yvon Dallaire- Cum să te vindeci după o decepţie în dragoste, C.N.I. „Coresi” S.A.

IMPORTANȚA GÂNDIRII ÎN REZOLVAREA PROBLEMELOR

IMPORTANȚA GÂNDIRII ÎN REZOLVAREA PROBLEMELOR

A. Când oamenii mărunți încearcă să vă tragă în jos, nu vor reuși dacă:

1. Refuzați să vă luptați cu oameni mărunți. Dacă vă luptați cu astfel de oameni, ajungeți de mărimea lor. Adoptând același comportament ca și ei, ar însemna că faceți tocmai ce detestați la aceștia.

2. Așteptați-vă să fiți apostrofați. E o dovadă că ați început să creșteți. Nu absorbiți ca un burete tot ce vi se spune, pentru că persoanele pot avea dreptate sau nu, sau poate fi o nevoie a lor să pară importante, deși nu sunt.

3. Amintiți-vă că acei oameni ce vă apostrofează se simt inferiori și pentru că nu pot ei să evolueze încearcă să-i co. Fiți importanți. Învățați să vă manifestați compasiunea față de ei.

Gândiți rațional pentru a deveni imuni la atacurile din partea oamenilor meschini.

B. Când vă copleșește sentimentul „Nu am ceea ce îmi trebuie.”

Rețineți: așa cum gândiți și verbalizați, așa veți funcționa . Dacă vă considerați neadaptat, așa sunteți. Dacă vă credeți de mâna a doua, așa veți fi.

Îndepărtați tendința naturală de a vă vinde pe un preț de nimic prin următoarele procedee:

1. Arătați că sunteți important. Vă ajută să gândiți ca un om important. Felul în care arătați se leagă în mare măsură de cum vă simțiți pe dinăuntru.

2. Concentrați-vă asupra a ceea ce aveți. Evaluați-vă-la-valoarea reală și conștientizați-vă partea pozitivă a personalității.

3. Puneți oamenii în perspectiva corectă. Persoana cealaltă este tot un om, deci de ce v-ar fi frică de ea?

Gândiți la o scară suficient de mare ca să vedeți cât de important sunteți cu adevărat!

C. Atunci când un dezacord sau o ceartă par inevitabile:

Rezistați cu succes la tentația de a avea un dezacord sau o ceartă în următorul fel:

1. Întrebându-vă: „Cinstit vorbind, este oare acest lucru suficient de important ca să pornim o ceartă?“

2. Reamintindu- vă că nu câștigați niciodată nimic certându-vă, dar pierdeți mereu ceva.

Gândiți că dezacordurile, certurile, ura și neînțelegerile nu vă vor ajuta niciodată să ajungeți unde vă doriți.

D. Când vă simțiți înfrânt gândiți că nu e posibil să obțineți un succes important fără greutăți și obstacole.

Cei înțelepți abordează astfel obstacolele:

1. Priviți orice obstacol ca pe o lecție, ca pe o oportunitate să evoluați. Învățați din el. Cercetați-l. Folosiți-l să vă propulseze pe mai departe. Câștigați câte ceva de pe urma fiecărui obstacol, cu condiția să nu vă dați bătut și să perseverați până îl depășiți.

2. Combinați perseverența cu experimentarea. Faceți un pas înapoi și porniți de la zero cu o abordare nouă.

Gândiți că înfrângerea nu e nimic mai mult decât o stare de spirit. Transformați înfrângerea într-un moment din care ați mai învățat ceva. iar experiența câștigată vă va ajuta în rezolvarea unor probleme pe viitor.

Să vă fie de folos!

BĂRBATUL CREȘTIN

Pentru ca de multe ori in cupluri se nasc anumite confuzii in ceea ce priveste rolul barbatului intr-o familie, revin cu anumite precizari,care sper sa fie imbunatatite de comentariile voastre :
1) Femeia si barbatul sunt „robii lui Dumnezeu”, nu femeia este roaba barbatului,cum sustin anumiti barbati.
2) Barbatul isi iubeste femeia precum Hristos Biserica , este plin de dragoste si intelegere fata de aceasta, se poarta delicat cu sotia.
3)Nu se impune cu forta drept”cap al familiei”,in mod natural virtutile si talantii sai il impun.
4) Sotia nu se convinge cu tipete si palme, ci cu intelepciune, si cu adevaratul limbaj al dragostei (nu cel vulgar folosit de unii…).
5) Isi convinge sotia sa faca in deplina libertate ceea ce trebuie , nu impune, respecta libertatea sotiei sale.

Atentie! O familie crestina nu poate fi crestina numai pe bucati; daca intr-o singura directie pierzi teren, înseamnă că nu ești pregătit pentru căsnicie.

Sper ca v-am dat o tema de gândire!

Niculina Ciuperca, consilier psihologic specialist, familie-cuplu

NU LĂSAȚI PROBLEMELE DIN TRECUT SĂ VĂ AFECTEZE RELAȚIA!

De multe ori, cuvintele sau actele partenerului ne dor pentru ca au fost deschise cicatrici din trecut. Incercati sa va indreptati atentia asupra fantomelor trecutului, in loc sa va concentrati atentia asupra sotului si sa-l invinuiti de ce se intampla. Descoperind ce problema v-a afectat , incercati s-o rezolvati, inainte ca aceasta sa va afecteze relatia.
Partenerul poate sa va sustina si sa va implineasca viata, dar el nu poate sterge experientele trecute care au generat indoiala si incapacitatea de a face fata problemelor. Recunoscand ca nu el e problema, ci o suferinta din trecutul dumneavoastra, veti trezi o reactie empatica la partener, pentru ca discutand despre o suferinta care exista inainte ca el sa fi aparut in viata dvs., face ca greutatea discutiei sa se abata de la persoana lui , ceea ce elimina reactia de retragere din partea acestuia.
Procedati cu tact atunci cand nu va convine ceva, spunandu-i cum va simtiti in urma comportamentului afisat de acesta, fara a formula prea multe acuze, blamandu-l sau lasand furia sa va cuprinda. Lasati-l sa vorbeasca, sa spuna ce doreste, cereti-i argumente, poate ca auzindu-le îi veti da dreptate, nu dati raspunsuri pripite, luati-va un timp in care sa procesati ideea, pentru ca de multe ori un timp de gandire rezolva multe.
Nu inseamna ca daca aveti puncte de vedere diferite vizavi de o problema, nu sunteti doi oameni valorosi care pot rezolva multe impreuna. Cu intelepciune, puteti evita conflictele care pot izbucni din nimic.
Sa va fie de folos!
Niculina Ciuperca, consilier psihologic specialist, Familie-Cuplu

Nu dați dovada de pasivitate când aveți probleme in cuplu!

În viața de familie, de multe ori apar diverse probleme, cei doi parteneri simt ca nu-i tocmai in regula ce se întâmplă, dar nu fac nimic sa schimbe lucrurile.

Amânarea unei discuții despre problemele ivite nu face decât să le adâncească tot mai mult .

O soluție ar fi să notați orice îngrijorare, teamă sau neliniște ce vă preocupă, (fiind sinceri cu voi înșivă) și să discutați cu partenerul (partenera) fiecare punct.

Încercați să rezolvați toate problemele in mod creativ, în funcție de nevoile și așteptările ambilor parteneri, căutați împreună soluții salvatoare în situațiile dificile care apar.

Cele mai multe situații problematice apar datorita nesiguranței și incapacității persoanelor implicate, dar si a lipsei de maturitate a familiei tinere sau a părinților acestora, precum si a unor diferențe in sistemul de valori.

Daca nu ați reușit sa ajungeți la un punct comun, e bine sa consultați un specialist decât să ajungeți să aruncați la coș o dragoste frumoasă ce v-ar putea împlini.

Beverley Nichols spunea :”Căsnicia este o carte in care primul capitol e scris in versuri, restul fiind scris în proză”

Depinde de voi ca primul capitol sa dureze cat mai mult. „O căsnicie reușită este aceea în care te îndrăgostești de mai multe ori, însă de aceeași persoană” , spunea un autor necunoscut. Avea dreptate, pentru că tocmai sentimentul care i-a legat pe cei doi rămâne uitat undeva într-un ungher.

De multe ori, nu diferența dintre cei doi doare, ci indiferenta.

De aceea , fiecare trebuie sa fie atent la nevoile celuilalt, sa trateze pe celălalt așa cum ii place sa fie tratat.

Niculina Ciuperca, consilier psihologic specialist, Familie- Cuplu

De luat aminte !

1) Cursul unei relații rezulta din decizia conștientă și responsabilă a fiecărui partener.

2) O relație nu eșuează daca fiecare partener este atent la nevoile celuilalt

3) Dragostea adevărată se poate atenua, dar niciodată nu moare; sentimentele profunde si pozitive pot doar sa se atenueze, nu să și dispară . Resuscitarea relației amoroase stă în puterea și înțelepciunea partenerilor.

Dragostea poate reveni, dacă nu se lovește de zidul falselor orgolii și a încăpățânării. Poziția „eu am întotdeauna dreptate” face ca relația unui cuplu sa fie moarta din start.

Ascultați-l totdeauna si pe celălalt si cereți-i să-și susțină punctul de vedere cu argumente.

CUM VA PUTETI APARA DE INFLUENTA PERSOANELOR NEVROTICE:

„1. Observati defectele celorlalti si pe cele ale persoanelor de care sunteti legat din punct de vedere afectiv;nu cedati presiunilor sentimentale cu caracter nevrotic, dar asta nu trebuie sa însemne ca îi veti abandona pe cei apropiati care sufera de nevroza, ci ca îi veti trata ca pe niste bolnavi. Veti adopta astfel o atitudine

care, într-un anumit sens, va va ajuta sa va protejati împotriva unor pericole. Ajutati-i pe cei aflati în prada angoaselor, dar nu va lasati dusi pe urmele lor catre nevroza.

2. Nu încercati niciodata sa imitati pe nimeni, ci fiti mereu în acord cu propria fiinta. Uneori, admiratia excesiva pe care o nutrim fata de cineva ne poate înabusi personalitatea. Nevroticul reuseste uneori sa impresioneze o persoana sanatoasa din punct de vedere psihic si echilibrata, deoarece poate parea inteligent,sensibil, perspicace, receptiv, reflexiv, chibzuit, subtil si original. Dar toate astea nu sunt decât

iluzii, în cea mai mare parte.

3. Alegeti-va în fiecare zi un gând care sa va bucure si sa va ajute în clipele cele mai grele. Trebuie sa priviti partea buna a vietii si, chiar daca acest sfat nu are nimic de-a face cu psihanaliza, ar fi foarte bine sa-l urmati.

4. Pastrati-va independenta cu orice pret. Nu va încatusati sufletul din dragoste sau afectiune. Confruntati-va singur cu deceptiile si durerile ,si rezolvati-va singur problemele. Persoanele cel mai putin potrivite ca sa ne ajute în clipele de chin si teama sunt chiar cele pe care destinul ni le-a asezat alaturi.

5. Daca sunteti casatorit, în nici un caz nu suprapuneti imaginea mamei peste cea a sotiei (ori pe cea a tatalui peste a sotului). Fiecare om e diferit, din fericire, si a cauta o asemanare cu orice pret nu numai ca e un act de violenta, dar asta duce în mod inevitabil la dezamagiri si neîntelegeri.

6. Ramâneti în orice împrejurare consecvent cu propria persoana, traiti-va propriile experiente. De ce sa doriti sa adaugati problemele altora peste slabiciunile psihice pe care le aveti? De obicei, începem prin a fi întelegatori si indulgenti cu un prieten care are o criza, dar cu timpul ajungem si noi niste angoasati. Nevroza e ca o pânza de paianjen si nu trebuie sa va lasati prins în ea ca o musca.

7. Hotarâti-va sa va dezbara ti de tot ceea ce aveti pueril în caracter. Ce-ar fi chiar sa va notati aceste aspecte în caietul de observatii? Iar daca nu veti gasi nici un defect pueril pe care sa vi-l reprosati, vorbiti despre ele cu partenerul(a) de viata, care poate ca va va surprinde, spunându-va cât de enervant si capricios puteti fi uneori, exact ca un tânc neobrazat.

8. Nu visati la succese ori la onoruri, ci tineti ochii larg deschisi si observati ce se afla în jurul vostru.

Traiti-va viata cu entuziasm, pentru ca, în cele din urma, va apartine numai dumneavoastra si nu aveti decât una. Învatati sa profitati de clipa prezenta si

nu va pierdeti în reverii himerice.

9. Nu afirmati niciodata ca e prea târziu ca sa mai începeti ceva. Orice moment e bun ca sa stergeti totul cu buretele si sa o luati de la capat.

10. Nu fiti fatalist. Amintiti-va ca pe lume totul e posibil, chiar si sa ne schimbam soarta, care nu e chiar atât de implacabila pe cât se spune.

11. Învatati sa zâmbiti si veti vedea cum oamenii o sa va raspunda, aproape automat, la surâs, iar daca nu o vor face, asta e, nu trebuie sa va pese.

12. Nu va lasati niciodata coplesit de tristete si de deceptii si luati-le ca pe o provocare menita sa va faca mai bun.”

Sursa: A. Roberti- Cum sa te psihanalizezi singur, Editura 3,2007

RECOMANDARE CARTE:

E ușor să fii părinte?

Cine crede ca e usor a fi parinte, se inseala.
Responasabilitatea care cade pe umerii lui este enorma . Si asta pentru ca parintele este modelul pe care copilul il urmeaza, el ii ofera conditii de viata, securitate afectiva, educatia de baza.
Degeaba ii spui copilului ,, fa asa acest lucru” daca el te vede ca tu faci altfel.
Sa nu uitam ca de faptul in care parintele isi indeplineste rolul, depinde viitorul copilului . De multe ori strategiile folosite in cresterea si educatia copilului nu sunt cele mai potrivite.
Pretinzand unui copil o disciplina exagerata, i se ingradeste orice forma de manifestare . Cand la baza comportamentului unui copil sta frica, urmarile acestei metode se vad mai tarziu, la varsta adolescentei, cand unii fug de-acasa, altii devin agresivi,etc.
Cei mai multi parinti se lasa asorbiti de munca si nu mai au timp deloc sa-si observe copiii, sa-i vada cum evolueaza, sa le raspunda la intrebarile ce-i framanta , sa se joace cu ei…. Se trezesc atunci cand copilul are performante slabe la scoala , are un comportament inadecvat , nu e la fel de bun cum e copilul vecinului, etc. Si-atunci sa te tii: se infurie, pedepseste copilul, il umileste , il face sa-si piarda si increderea in sine… nu-si aminteste ca atunci cand copilul avea nevoie de el , avea alte preocupari.
Exista parinti care gresesc in a-i oferi copilului toate resursele de care dispun , pe motiv ca acesta nu trebuie sa sufere cum a suferit el , sa traiasca in aceleasi lipsuri ca el.
Un astfel de copil va avea pretentia sa i se ofere din ce in ce mai mult si nu va intelege situatia cand parintele nu va mai face fata. Mai rau, unii copii recurg la santajul sentimental atunci cand sesizeaza slabiciunea parintilor,profita de ei chiar si atunci cand au ajuns adulti, nu isi asuma nici o responsabilitate .
Ca sa se dezvolte armonios, copilul nu are nevoie numai de imbracaminte, hrana, jucarii si un acoperis deasupra capului. El are nevoie de securitate afectiva si educatie corespunzatoare .
A-l educa asa cum te-a invatat mama sau bunica , intr-o perioada in care societatea evolueaza rapid iti poate provoca anumite neajunsuri incat relatiile dintre tine si copil sa devina conflictuale , copilul sa nu mai doreasca prezenta parintelui, incercand nevoia de afectiune s-o gaseasca in alta parte . Si-atunci parintele se intreaba unde a gresit . De acea trebuie sa-ti cunosti foarte bine copilul, sa stii ce nevoi are, ce capacitati , ce i se potriveste si ce nu , iar la nevoie sa ceri sfatul unui specialist, astfel incat sa nu-ti indepartezi copilul cu buna stiinta.
Copiii trebuiesc incurajati sa invete sa ia cele mai potrivite decizii corespunzatoare varstei lor, sa nu astepte de la parinte sa-i spuna tot timpul ce sa faca .

Urmatorii factori afecteaza stima de sine a copilului :
Gradul in care el / ea se simte dorit(a), apreciat(a), iubit(a)
Modul in care se vede pe sine, imagine deseori imprimata de comportamentul /ceea ce ii spun parintii si cei apropiati
Capacitatea sa de a realiza ceva
Maniera in care se relationeaza cu ceilalti

Cum puteti creste stima de sine a copilului ?

Apreciindu-l / apreciind-o
Spunandu-i copilului cat de mult tineti la el / ea
Petrecand timp cu copilului
Incurajandu-l / incurajand-o sa faca alegeri
Alimentandu-i independenta
Dand o importanta autentica la ceea ce spune si ascultandu-l / ascultand-o cu adevarat
Petrecand timp pentru a-i explica, cauzele lucrurilor
Incurajandu-l / incurajand-o in ceea ce face
Incurajandu-l / incurajand-o sa incerce activitati noi
Sper sa va fie de folos!